Neșu a trecut cu bine peste operație:** „Măduva nu i-a fost atinsă”

Neșu a trecut cu bine peste operație:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihăiță Neșu a suferit o accidentare gravă luni în timpul unui
antrenament, fracturându-și o vertebră cervicală, dar veștile din
Olanda sunt bune. Pompiliu Popescu a dezvăluit pentru ProSport că
starea fundașului lui Utrecht se îmbunătățește după operația care a
durat cinci ore. „Important este că măduva nu i-a fost
afectată, deci evoluează spre bine”.

Două zile de coșmar pentru Mihăiță Neșu și apropiații săi. Românul
și-a fracturat o vertebră cervicală luni, în timpul unui
antrenament, după ce colegul său, Alje Schut, a căzut peste el.
Conform relatărilor coechipierilor prezenți la ședința de
pregătire, românul nu mai putea să respire și să se miște după
impact. „A început să plângă și ne-a spus că nu poate să
respire și să-și miște mâinile și picioarele. A fost o experiență
foarte intensă, ne-am simțit inutili”
, a povestit fundașul
lui Utrecht, Jan Wuytens.

„Nu i-a
fost afectată măduva”

Transportat de urgență la spital, Neșu a stat cinci ore în
operație. Medicii olandezi au reușit să-i refacă vertebra ruptă
fără să-i atingă măduva, deci riscul ca jucătorul să rămână
paralizat nu mai există. Pompiliu Popescu, medicul echipei
naționale de fotbal a României, s-a interesat în permanență de
starea fundașului: „Operația a reușit, mi-au zis medicii
care l-au operat. Important este că în timpul intervenției nu s-au
decelat segmentele medulare, adică nu i-a fost atinsă
măduva”
. Popescu a precizat că, în următoarele două zile,
Mihai Neșu va fi supus unor investigații în urma cărora se vor afla
detalii despre perioada de recuperare.

FC Utrecht: „Clubul este alături de Mihai”

Contactat de ProSport, ofițerul de presă al lui FC Utrecht, Marcel
Paapst, a confirmat că intervenția chirurgicală a fost reușită și
că starea lui Neșu este stabilă. „Mihai este în spital,
starea lui este stabilă. Medicul clubului este optimist, a spus că
operația a reușit, dar deocamdată nu se poate vorbi de o perioadă
de recuperare. Trebuie să mai așteptăm să vedem cum evoluează
starea jucătorului. Toți angajații lui FC Utrecht sunt alături de
Mihai, care este foarte apreciat aici”
, a declarat
ofițerul de presă al batavilor.

Mihai nu s-a gândit niciun moment, când a plecat de
acasă, că i se va întâmpla așa ceva. Din păcate, se petrec și
astfel de lucruri. Suntem alături de el, este un prieten și un om
alături de care lucrăm zi de zi

Ton du Chatinier, antrenor FC Utrecht

Coregrafie pentru
Neșu

Suporterii echipei Utrecht vor să-și arate solidaritatea față de
suferința lui Mihai Neșu printr-o coregrafie specială la meciul din
ultima etapă a campionatului olandez, pe care echipa îl va juca
duminică împotriva lui AZ Alkmaar. Fanii vor afișa un steag
tricolor imens, pe care va fi imprimat chipul fundașului roman și
vor flutura fulare tricolore.

Ce s-a întâmplat cu Mihai este o tragedie personală.
Starea lui e stabilă. Este conștient și poate vorbi. Pentru FC
Utrecht, viața este prioritară acum, apoi vine sportul. Clubul este
alături de jucător și de familia sa

Foeke Booy, director tehnic FC Utrecht

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×